Esti aici: Despre noi > Presa > UnnouraportAon

Un nou raport Aon identifică riscurile cheie specifice instituțiilor financiare în zona EMEA


Bucuresti, 10 Dec. 2014:Aon Risk Solutions, divizia globala de management al riscului a Aon plc (NYSE: AON), a publicat astăzi un raport destinat institutiilor financiare, scoțând în evidență cei mai frecvenți factori de risc cu care se confruntă aceasta industrie in regiune. Pe măsură ce sectorul se luptă cu provocări din ce în ce mai complexe și riscuri emergente, Raportul Aon privind Instituțiile Financiare din EMEA 2014 (2014 EMEA Financial Institutions Industry Report) oferă o analiză cuprinzătoare a domeniului pentru a susține instituțiile financiare în gestionarea pro-activă a riscurilor.


Raportul Aon privind Instituțiile Financiare din EMEA 2014 oferă analize în trei zone cheie: prioritățile de risc, piața asigurărilor și managementul riscurilor. Subliniind diferențele dintre EMEA și tendințele globale, raportul identifică zonele critice cheie ale instituțiilor financiare EMEA și demonstrează că gestionarea riscurilor este cheia în atingerea creșterii și profitabilității într-un mediu din ce în ce mai dificil.

Raportul este bazat pe Studiul Global al Aon privind Managementul Riscurilor și pe platforma sa privind Analiza Riscurilor la Nivel Global (GRIP), pe datele și sistemele analitice proprii ale Aon care oferă detalii bazate pe opinia colectivă a profesioniștilor din domeniul riscurilor și plasamentelor de asigurare din întreaga lume.

Enrico Nanni, Responsabilul Șef Comercial, Serviciile Financiare și Profesionale din cadrul Aon Global Broking Centre, afirma “Instituțiile financiare se confruntă cu provocări din ce în ce mai complexe pornind de la cercetarea atentă a legislației privind riscurile și rapoartele de capital, la presiunea economică susținută și nivelul de creștere al litigiilor”. În plus, grija privind posibila defectare a tehnologiilor și amenințările constante privind accesul la date datorat atacurilor cibernetice înseamnă că riscurile instituțiilor financiare nu au fost niciodată mai ridicate.

“Este important să distribuim datele și observațiile Aon clienților noștri, pentru a ne asigura că aceștia au la dispoziție liniile directoare potrivite pentru diminuarea riscurilor și că pot aborda aceste riscuri în mod pro-activ. Acest raport gratuit este o ilustrare a observațiilor analitice pe care clienții Aon le utilizează pentru un control mai eficient al riscurilor”, a adăugat Dl. Nanni. Raportul Aon privind Instituțiile Financiare din EMEA 2014 poate fi descărcat de pe site-ul aon.ro

Despre Aon

Aon plc (NYSE: AON) este lider mondial in furnizarea de solutii de management al riscului, brokeraj de asigurari si reasigurari, consultanta resurse umane si externalizare de servicii. Prin cei 66.000 angajati in toata lumea, Aon acorda cele mai bune servicii clientilor sai din peste 120 de tari, combinand solutii de risc inovatoare si eficiente cu expertiza tehnica a resurselor sale la nivel mondial. Aon a fost numit in mod repetat cel mai bun broker din lume, cel mai bun intermediar de asigurari, cel mai bun intermediar in reasigurari, cel mai bun consultant privind beneficiile pentru angajati si manager de captive de catre surse multiple din industria de profil. Vizitati www.aon.com pentru mai multe informatii despre Aon si www.aon.com/manchesterunited pentru detalii privind parteneriatul Aon cu Manchester United

Aon Romania, unul dintre cei mai mari brokeri de asigurare din Romania, ofera servicii profesionale de consultanta in asigurari, reasigurari, managementul de risc si beneficii pentru angajati, pentru companii, autoritati sau institutii financiare. Companie infiintata in 1991, subsidiara a grupului Aon din 2005, Aon Romania este cea mai mare operatiune din Regiunea Europa de Sud-Est, din care mai fac parte Bulgaria, Serbia, Macedonia, Albania, Kosovo si Moldova. Aon Romania detine certificatul de management al calitatii ISO 9001/2008. Pentru mai multe informatii despre Aon, vizitati www.aon.com









      

Newsletter Aon


Abonare      
retea Aon